miercuri, 16 iulie 2008

Ce înteleg tinerii prin „democraţie” ?

Ce îi mobilizează pe tineri în ziua de azi ?

Mă întreb ce înteleg tinerii prin „democraţie”. Am observat că foarte mulţi dintre ei folosesc foarte des expresiile: „e democraţie”, „doar e democraţie”, „fac ce vreau, e democraţie”, sintagmele sunt utilizate ca o scuză sau ca un argument pentru ceea ce fac. Dacă e democraţie nu înseamnă că îţi dă dreptul să faci orice, sau să refuzi de exemplu dreptul de a merge la vot.

Am ajuns să nu ne mai miram că tinerii sunt dezinteresaţi de politică deşi tot ce se întâmplă în politică îi afectează şi pe ei în mod direct. Acceptăm uşor neimplicarea lor civică la nivel local sau naţional. În România nu se promovează voluntariatul, nu este mediatizat cum ar trebui să fie. Tinerii nu sunt încurajaţi să aibă iniţiative, să-şi dezvolte spiritul de intreprinzător, să fie actori principali în societate. Ei sunt obişnuiţi să aibă drepturi şi libertăţi dar uită că au şi responsabilităţi în societate.

În 2007, jumătate dintre voluntarii din Romînia erau străini, pentru tinerii români conceptul de „muncă voluntară” nu este încă foarte dezvoltat iar instituţiile statului nu se înghesuie să-l promoveze, nu am auzit în ultimii ani nici un membru din Guvern să vorbească despre dezvoltarea voluntariatului în România, despre dezvoltarea culturii civice a tinerilor, nu am văzut nici un interes din partea edililor locali să promoveze voluntariatul şi rolul lui în societate.

Am citit mai demult un proverb japonez care zicea :

"Pentru zece ani de prosperitate, îngrijeste-te de copaci,
Pentru o sut
ă de ani de prosperitate, îngrijeste-te de oameni!”


Voluntariatul face parte din setul de valori democratice, iar o societate democratică înseamnă şi o societate umană.


Andreea Stoleru- OTPDL Iaşi

marți, 3 iunie 2008

Tinerii deschid orasul


Opţiunea Tinerilor este Pentru Dezvoltare Locală

La Cluj (foto), la Piatra Neamţ, la Arad, la Slatina, la Braşov, la Tulcea, la Botosani, la Craiova, la Suceava, la Râmnicu Vâlcea, la Sectorul 3, tinerii au constatat ce înseamnă dezvoltarea oraşului în care locuiesc, şi-au dat seama că se poate face ce trebuie. Nu este întâmplător că 5 din primii 7 în topul procentelor obţinute sunt primarii PDL deoarece faptele au vorbit, localităţile administrate de aceştia s-au deschis dezvoltării.
Tinerii au ales în marea lor majoritate calea dezvoltării locale prin primarii care au demonstrat că aduc deschidere şi dezvoltare.
Târgovişte a ales dezvoltarea şi deschiderea.

Urmează Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Focşani, Vaslui. Politica izolării şi lipsei unei viziuni de modernizare PSD-istă va lua sfârşit pentru că tinerii vor să traiască în oraşe moderne, să fie cetăţeni la ei acasă, mândrii de oraşul lor şi nu nevoiţi să-l părăsească.

Opţiunea tinerilor este pentru dezvoltare locală. Tinerii sunt pentru Iaşi, pentru Galaţi, pentru Ploieşti, pentru Focşani, pentru Vaslui. Acum e timpul ca acolo unde oraşul a înţepenit în trecut să se schimbe, tinerii îl vor deschide!


Alin Baciu -Echipa de Imagine OTPDL

duminică, 1 iunie 2008

Sectii de votare pentru studenti

Sectia 31 - Colegiul C. Negruzzi. Aici voteaza studentii din caminele C5, C6, C7, C8 din complexul “Titu Maiorescu”.

Sectia 34: Universitatea Agronomica. Aici voteaza studentii din caminele C1, C2, C4.

Sectia 35: Liceul de Informatica. Aici voteaza studentii din caminele 1 Mai A si B, caminul Univ. de Arta si Caminele 1 Decembrie Pav. 9, Pav. 10

Sectia 36: Liceul de Informatica. Aici voteaza studentii din caminele C1, C2, C4 din Targusor Copou

Sectia 37: G. Ibraileanu. Aici voteaza studentii din caminele C10, C11, C12, C13, C17 din complexul Codrescu.

Sectia 38: G. Ibraileanu. Aici voteaza studentii din caminele E1, E2.

Sectia 61: Sala Sporturilor Gardinari. Aici voteaza studentii din caminele T1, T2 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 62: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T3, T4 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 63: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T5, T6 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 64: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T7, T8 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 65: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T9, T10 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 66: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminul T11 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 72: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T12, T 22 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 74: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminul T13 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 76: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T14, T15 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 77: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminul T16 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Sectia 78: Sala Sporturilor Gradinari. Aici voteaza studentii din caminele T17, T18, T 19, T 20 , T21 din Complexul “Tudor Vladimirescu”.

Andreea Stoleru- OTPD-L Iasi

vineri, 30 mai 2008

Studenţii deschid Iaşul!

Sunt unul dintre cei care au avut norocul de a se înconjura de tineri. Am învăţat multe unii de la alţii. Le-am fost profesor, dar împreună am înţeles că numai implicarea poate da roadele pe care le aşteptăm cu toţii. Studenţii sunt cei care dau oraşului vitalitatea, energia cu care se hrăneşte. Cu toate astea, ei sunt de multe ori uitaţi. Se promit multe şi se fac puţine. Poate mai mult decât alţii, studenţii ştiu ce înseamnă să lupţi pentru drepturile tale, să te aperi singur de nedreptăţi, să iei atitudine.


O viză de flotant care dovedeşte că locuiţi în Iaşi vă dă dreptul de a schimba destinul oraşului vostru. Nu cred în virtuţile majorităţii tăcute. Cred într-o majoritate vie care îşi cunoaşte drepturile şi luptă pentru a şi le apăra. Studenţii ieşeni au demonstrat că sunt capabili să se facă auziţi.


În 1987 un grup de studenţi de la Cuza au avut curajul de a-şi striga nemulţumirile în stradă. Astăzi nu mai luptăm cu frigul, întunericul şi mizeria, ci pentru o lume deschisă. Nu mai stăm la poarta Europei, ci suntem parte din ea. Mai rămâne să construim o lume europeană cu care să ne mândrim. Studenţii ieşeni deschid, de ani de zile, cu minţile lor, porţile spre Europa.

Duminică aveţi şansa de a deschide Iaşul. Iar când o veţi face voi, nimeni nu îl va mai putea închide vreodată!


Dumitru Oprea



vineri, 23 mai 2008

Parcari a la PSD

Unul din proiectele importante pentru care primarul Iasului mai cerseste timp este “fluidizarea traficului si parcarile”, pe unele site-uri PSD-iste puteti vedea poze cu “noile” spatii de parcare. Sa inteleg ca primarul mai are nevoie de inca 4 ani pe langa cei care i-a avut ca sa traseze doua dungi cu vopsea.


Cred ca e clar de unde porneste indignarea mea si ce inseamna pentru mine proiect important, am atasat mai jos o poza cu unul din cele 3 parkinguri de la Cluj- o constructie de 5 etaje care ofera 382 de locuri de parcare.

Acum puteti face diferenta dintre un oras inchis, asa cum este Iasul si Clujul -un oras deschis investitiilor si cetatentilor.



Andreea Stoleru - OTPD-L Iasi

marți, 20 mai 2008

Un alt exemplu de oras deschis

In Cluj “Faptele vorbesc”, in Iasi se cerseste timp. Este situatia actuala pe care iesenii trebuie sa o accepte, facand o comparatie cu orasul Cluj.

Ne intrebam cat timp mai trebuie sa ii acordam domnului primar pentru a ne lauda si noi cu proiecte finalizate, cat mai avem de asteptat pana sa ne mandrim cu orasul nostru.

Poate va trebui sa asteptam interminabil pana cand pe pliantele domnului Nichita va scrie “Faptele vorbesc” in loc de “Lucrurile importante au nevoie de timp!”

Andreea Stoleru- OTPD-L Iasi


duminică, 18 mai 2008

Exemplu de oras deschis

A venit timpul sa alegem…iar cea mai buna alegere nu se poate face decat daca am face o comparatie cu orasele din imprejurime. Am luat ca exemplu orasul Piatra Neamt. Un oras cu o populatie de 130 .000 de locuitori. Un oras care a simtit ca are primar in ultimii 4 ani. Este rezultatul proiectelor finalizate in decursul ultimului mandat al primarului Gheorghe Stefan. Important este ca datorita acestor proiecte am reusit sa fac o prezentare a orasului Piatra Neamt, prezentare care pentru Iasi (reamintesc, oras cu o populatie de peste 321.000 de locuitori) ar fi imposibil sa o realizez.

Va dau cateva exemple de PROIECTE IMPORTANTE realizate de primarul de la Piatra Neamt in doar 4 ANI!

Telegondola – Lucrarile au inceput in august in 2006 si au fost finalizate in 2008.



Complex modern de sanatate. Investitie de aproape 20 de miliarde facuta de municipalitatea pietreana.





Strand municipal: bazin de inot, spatii verzi, terenuri de sport ( tenis, baschet,volei, fotbal).






Baza hipica. La club se organizeaza cursuri de calatorie, precum si demonstratii pentru grupuri organizate.






Stadion municipal la standardele UEFA.



Spatii de joaca moderene, complet reamenajate, dotate cu noctura si mobilier nou.





Locuinte ANL




Noi nu avem proiecte finalizate, noi nu avem cu ce ne lauda…dar avem primar PSD-ist care cere timp de la ieseni. Timp pentru ce domnule primar? Timp pentru a fugi de responsabilitatile pe care le aveti ca primar? Timp pentru a sta inca 4 ani cu mainele in san? Oare iesenii mai au timp de pierdut? Am avut oare primar in acesti 4 ani?!

Mai sunt aproximativ 2 saptamani si noi, cei 321.000 de ieseni trebuie sa deschidem Iasul. Consider ca actualul primar merita sanctionat pe 1 iunie pentru tot ceea ce nu a facut, merita sanctionat pentru aceasta imposibilitate de a face o comparatie decenta cu alte orase din tara.


Andreea Stoleru -OTPD-L Iasi